VIDEO EXCLUSIV | Jurnalistul Alexandru Lancuzov: „Ce bună și ce utilă ar fi fost o linie de tramvai pe Pasajul de la Doamna Ghica”

Publicat: 27/02/2023, 20:00

Alexandru Lancuzov, jurnalist specializat în domeniile transporturi și infrastructură, a precizat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că pe Pasajul de la Doamna Ghica, care se va deschide anul acesta, ar fi fost foarte utilă o linie de tramvai care să facă legătura între Berceni și platforma de business de la Pipera.

„Pasajul de la Doamna Ghica, pe care noi am reuși să-l deschidem la peste 10 ani de când s-a deschis Autostrada București- Ploiești, pentru că acest pasaj de la Doamna Ghica este construit pentru a prelua circulația dinspre autostrada urbană. La 10 ani de când s-a deschis o parte din Autostrada București – Ploiești noi nu reușim să construim un pasaj care ar fi trebuit să fie gata odată cu autostrada urbană”, a precizat Alexandru Lancuzov în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, de luni seară.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Jurnalistul a explicat apoi unde s-a blocat proiectul de la Doamna Ghica.

De asemenea, Alexandru Lancuzov a vorbit și despre importanța unei linii de tramvai pe Pasajul de la Doamna Ghica.

„Este puțin probabil ca în România să poți construi un pasaj în 12 luni”

 „A fost un concurs de împrejurări, un lanț al slăbiciunilor, un proiect început în toamna anului 2019, – fostul primar promitea finalizarea în toamna lui 2020, în perioada alegerilor. Este puțin probabil ca în România să poți construi un pasaj în 12 luni, cu atât mai mult cu cât este diferit de modelul clasic, deci nu un pasaj pe grinzi. Poate una dintre explicațiile pentru întârzierea nepermisă de doi ani și jumătate față de primul termen este structura pe tubulatură a pasajului (…) poate și pentru a susține o viitoare linie de tramvai. Dar ce bună, ce utilă ar fi fost o linie de tramvai pe pasaj, o linie care să lege zona dormitor Berceni de zona de business Pipera”, a mai precizat Alexandru Lancuzov în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării